Reprezentanții Sindicatului Promedica revin cu lămuriri asupra unei situației privind sumele cu care sunt plătiți medicii pentru orele de gardă, după ce, ieri, doamna ministru Sorina Pintea a abordat acest subiect în cadrul unui interviu acordat DC Medical.
Pentru a înțelege situația exactă redăm mai jos cele declarate de ministrul sănătății Sorina Pintea:
„Practic, contractul de gardă este unul separat. Putem să ne raportăm la salariul din 1 ianaurie 2016, 2017 sau 2018, fiind un contract separat. Contractul de muncă, cu salariul majorat de la 1 martie 2018 este alt contract. Deci, din punctul meu de vedere, cele două contracte nu se condiționează unul pe celălalt. Sigur, corect ar fi să ne raportăm a ce avem acum în plată, nu la 1 ianuarie 2018. Dar nu este obligatoriu. Obligația mea este să stabilesc un tarif orar pe care să-l raportez la un salariu. Dar fiind două contracte separate, nu există obligativitate”, a menționat ministrul sănătății.
Atragem atenția ministrului sănătății că problema plăţii corecte a gărzilor a rămas nerezolvată
Cu toate că, ministrul sănătății, Sorina Pintea, s-a angajat public că de la 1 ianuarie 2019 gărzile vor fi plătite conform legii, acest lucru încă nu s-a întâmplat.
Ca urmare a aplicării legii salarizării 153/2017, regulamentul de sporuri și plata muncii în gardă au suferit modificări, fapt care creează o serie de probleme pentru personalul medical. Reprezentanții sindicatului Promedica au atras atenția în nenumărate rânduri asupra acestei situații.
Tariful orei de gardă trebuie să fie plătit conform legii în vigoare
În legea 153 modificată de la 1 martie 2018 garda a fost plătită la nivelul salariului din ianuarie, situație cu care nu suntem de acord. Atunci autoritățile și-au luat angajamentul că de la 1 ianuarie 2019 garda va fi plătită cu salariul pe care îl avem în acest moment, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Ne aflăm într-o situație complet anormală pentru că tariful orei de garda este 1/2 din tariful orei din timpul zilei de lucru normale.
„Oricât am încerca să interpretăm legea sensul este clar, în sistemul public salariile angajaților nu sunt negociabile. Nu se poate ca doctorii angajați în sistemul public să nu aibă salariile la nivelul anului în care suntem și să nu fie respectată legea încercând să se găsească tot felul de artificii”, atrage atenția dr. Eleodor Cârstoiu, președintele Sindicatului Promedica.
Activitatea din gărzile care acoperă urgențele medicale și chirurgicale este de maximă importanță pentru cetățeni, iar efortul celor care conduc sistemului public de sănătate ar fi trebuit să se concentreze aici în ultimii 20 de ani.
Această situație îi determină mai ales pe medicii tineri să nu fie atrași să facă gărzi în sistemul de stat
Din această cauză mulți pleacă în străinătate. Trebuie să ne gândim la fapul că mulți dintre medicii tineri nu găsesc posturi să se angajeze după terminarea perioadei de pregătire, dar pot avea șansa de a face gărzi în spitalele de stat.