Sindicatul Promedica susține colegii medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon“ Focșani care îi solicită ministrului sănătății să nu îi mai ia în derâdere și să nu permită numirea în Consiliul de Administrație al spitalului a trei oameni fără pregătire profesională. Medicii cer ca ei, pacienții și aparținătorii să fie respectați, să li se ofere condiții de lucru normale. Într-o scrisoare deschisă, medicii atrag atenția ministrului sănătății asupra problemelor de care se lovesc și neregulilor din unitatea medicală în care lucrează. „Vom lua măsuri dintre cele mai drastice, mergând până la a demisiona în masă. Nu credem că mai este nevoie de medici într-un spital unde horticultorii și afaceriștii iau decizii!” este semnalul de alarmă tras de colegii Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon“ Focșani.
Scrisoarea deschisă adresată ministrului sănătății:
„Stima nu o mai putem invoca, pentru că prea multe elemente contrare acestui sentiment au apărut în timpul scurt de când ați devenit ministru și de când ați început să ne tratați cu dispreț. Da, dle ministru, de la înălțimea funcției pe care o dețineți, ați început să vă tratați colegii, medici ca și dvs., cu un total dispreț. Sau cum altfel putem numi dezinteresul total față de muncă și activitatea noastră ca doctori, chiar dacă ne desfășurăm activitatea într-un spital de provincie! Să știți că și aici sunt mulți pacienți care au nevoie de îngrijirile noastre și mulți dintre pacienții noștri sunt oameni necăjiți, care nu își permit tratament la privat.
În aceste condiții, ar trebui să fiți aplecat dle dr. Costache către astfel de spitale, să nu ne luați în derâdere și să numiți în Consiliul de Administrație trei oameni fără pregătire profesională, fără legătură cu domeniul medical, fără a fi angajați ai ministerului sau ai direcțiilor de sănătate (cum prevede legislația), dar cu un tupeu fantastic și cu un comportament sfidător față de tot ce înseamnă spitalul nostru. Noi știm (la județ veștile circulă repede) că mâna v-a fost forțată de către un vrâncean de-al nostru cu interese mari asupra spitalului nostru și i-ați numit pe cei trei membri de partid PNL fără a verifica în prealabil pregătirea lor profesională. Însă atenție, dle ministru, numirea lor nu respectă prevederile legale și dovedește faptul că dumneavoastră abuzați de puterea funcției pe care o dețineți! Ne desconsiderați, dle ministru! Cum puteți numi în Consiliul de Administrație al spitalului, unde se iau decizii importante care ne privesc direct, un horticultor și un afacerist care nu fac altceva decât să ne încurce intenționat activitatea!? Cum puteți numi în Consiliul de Adminstratie, oameni care nu cunosc nici măcar legislația de bază, dar a căror ocupație intensă este să ne denigreze zilnic spitalul în conferințe de presă făcute abuziv pe holurile instituției? Cum este posibil să ne fie cerute fișele de observație ale pacienților? Dvs. sunteți ca și noi medic, știți ce înseamnă asta? Știți că este o infracțiune? Că este o încălcare flagrantă a dreptului pacienților? Dovadă că nu au nici măcar cunoștințele minime din lege, cum să ceri date personale, de indentificare și cu caracter intim ale pacienților? Oare ei nici măcar atâta lucru nu știu? Că singurii care au acces la aceste informații în afara pacienților sunt doar organele abilitate de lege?
Acești așa ziși membri numiți de dvs în CA sunt niște indivizi agresivi care nu au respect nici pentru noi medicii, nici pentru pacienții noștri!
Avertizăm dle ministru că suntem medici, nu bătaia de joc a politicienilor, cu atât mai puțin a unor politruci nepregătiți și neautorizați legal! Noi muncim pentru sănătatea pacienților și a întregii comunități și cerem să fim respectați!
Tot dispreț și dezinteres arătați pentru noi, colegii dvs., atunci când tratați ca inexistente solicitările Consiliului Județean Vrancea către Minister, prin care se cere preluarea managementului spitalului la autoritatea locală. Știți că este singurul spital județean din țară care nu este predat de minister autorității locale? Ce sau cine va împiedică, dle. ministru, să faceți predarea?
Tăcerea dvs, credem noi că se datorează faptului că sunteți prea ocupat, înțelegem că probabil aveți lucruri mult mai importante de făcut, dar și noi suntem medici, chiar dacă unii de provincie, care îngrijim bolnavi într-un spital de stat și merităm atenția dvs.!
Vă cerem respect și atragem atenția că dacă nu revocați de urgență ordinul de numire dat pentru membrii Consiliului de Administrație și dacă nu ne comunicați un răspuns urgent, ferm, argumentat și public la adresele pe care le-ați primit referitoare la preluarea spitalului de către Consiliul Județean Vrancea, vom lua măsuri dintre cele mai drastice, mergând până la a demisiona în masă. Nu credem că mai este nevoie de medici într-un spital unde horticultorii și afaceriștii iau decizii!
Am cerut astăzi managerului, în raportul de gardă, să ia măsuri pentru a apăra imaginea spitalului nostru de linșajul mediatic, pe care o anumită latură a presei locale îl provoacă, prin vocea aceleiași domnișoare Dimitriu, care țipă în gura mare că noi nu ne facem datoria și că la spitalul nostru «se moare cu zile», incitând la revoltă populară și la dezbinare.
Opiniile defăimătoare ale celor trei membri ai CA, recent numiți de dvs., se adaugă nenumăratelor jigniri și calomnii la adresa corpului medical al spitalului, emise de șeful de partid al acestora, dl. Toma Cătălin, în conferințe de presă, articole de presă etc. Încă o dată, cerem să ne tratați cu respect ! Ne deranjează opacitatea comunicării dvs. cu noi și tăcerile lungi și stânjenitoare cu care ne tratați!“
„Decizia noastră de a demisiona în masă este rezultatul injuriilor aduse corpului medical!“
Mai mulți medici din Spitalul Județean au ținut să ne spună și personal care este poziția lor în scandalul creat de ministrul Sănătății prin numirea unor „indivizi agresivi, politruci nepregătiți și neautorizați legal!“
„Nu se liniștesc apele. Atât timp cât se vrea schimbarea acestui management care, din punctul meu de vedere, a fost unul foarte, foarte bun și ceea ce s-a făcut în Spitalul Județean în ultimii 2,3 ani, nu s-a făcut în 30 de ani, din toate punctele de vedere, adică în ceea ce privește baza materială, personalul și așa mai departe. Eu zic că ar fi ceva distructiv să schimbăm acum managementul. Ideea de a schimba ceva ce este bun și funcționează, nu mi se pare o idee bună. Dacă așa se stabilește cu toți colegii, să demisionăm, voi face și eu același lucru“, ne-a spus doctorul chirurg Cristian Onia.
Medicul Mihaela Prodan, șefa secției de Pediatrie din Spitalul Județean, spune că decizia de a demisiona în masă este rezultatul injuriilor aduse corpului medical în tot felul de interviuri. „Decizia noastră de a demisiona în masă este rezultatul injuriilor aduse corpului medical și prestațiilor medicale în tot felul de interviuri. Sunt foarte multe picături care au umplut paharul, de la bălăcărelile postate pe toate rețelele de socializare ale pacienților care sunt instigați de tot felul de persoane, până la interviul de ieri luat pe holurile spitalului în care Spitalul Județean Focșani, care asigură peste 80% din urgențele acestui județ, adică aici munca este titanică, este numit «Spitalul Morții». Dacă ni se va explica de ce este numit «Spitalul Morții» și de ce suntem atât de incompetenți și de ce ne fac nenorociți și în toate felurile, atunci o să vedem, dacă nu, o să demisionăm în masă“, a precizat medicul Mihaela Prodan, șeful secției de Pediatrie.
„Vin niște neaveniți, niște nepricepuți să ne judece pe noi după zeci de ani de muncă!“
Medicul chirurg Liviu Petrea spune că cei trei liberali aduc acuzații și vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc și nu le înțeleg, precizând că la secția Chirurgie, și nu numai, dotările sunt la nivelul clinicilor de renume. „Eu nu-i cunosc, nu știu despre cine este vorba, dar am înțeles că ei acuză că activitatea medicală este la pământ, că acesta este spitalul care are tot timpul mortalitate, că acesta este spitalul în care nu se face treabă. O chestie care deranjează este aceea că acești membrii noi ai CA doresc foarte tare să controleze fișele de observație ale bolnavilor… În ce calitate, cine le dă acest drept… nu înțeleg. Este o aberație! Sunt niște chestiuni care depășesc logica lucrurilor. Dacă cineva ar veni și ar vedea cum arată spitalul, n-ar mai vorbi. Acei oameni care acuză, vorbesc în dodii și nu-i normal. Cel puțin pe secția de Chirurgie este o dotare extraordinară a blocului operator cum există numai în clinici; în serviciul nostru este curățenie și ordine și, cu toate acestea, ei vin și spun că nu se face nimic, că activitatea medicală lasă de dorit, că este la pământ, că aici mor oamenii pe capete… Cum e posibil așa ceva?! Cum e posibil să vorbești așa!?“, a spus medicul Liviu Petrea fostul șef al Secției de Chirurgie generală și Bloc operator.
Și medicul cardiolog Mitel Burcă, șeful Secției de Cradiologie, precizează că numirea unor „neaveniți“ în CA al spitalului reprezintă o jignire la adresa personalului medical din Spitalul Județean. „Nu știu cine i-a numit pe acești oameni, dar sunt o jignire la adresa noastră! Vin niște neaveniți, niște nepricepuți să ne judece pe noi după zeci de ani de muncă să ne spună că în Spitalul nostru se moare cu zile, asta-i declarație de om politic?! Noi muncim și ies pacienții vindecați pe bandă rulantă din Spitalul Județean, cum să faci asemenea acuzații într-o conferință de presă?! Cum să nu te intrige și cum să nu-ți dai demisia în condițiile acestea când asemenea oameni sunt puși în Consiliul de Administrație al Spitalului!? Nu m-am așteptat! Eu n-am fost niciodată nici PSD-ist… dar așa ceva nu mi-am închipuit să se întâmple. În Spitalul Județean lucrez de peste 25 de ani și ce s-a făcut în mandatul acesta, nu s-a făcut în 25 de ani și e păcat să-ți bați joc de o muncă. La momentul acesta suntem unul dintre spitalele de top, avem tehnologie de vârf! Nici vorbă să fie schimbat managerul; așa om gospodar eu nu am mai întâlnit, de când lucrez în acest spital. Nu mă interesează culoarea politică, dar ce au făcut acești oameni, nu a făcut nimeni“, a declarat medicul Mitel Burcă, șef secție cardiologie.
„Este o mare nemulțumire să constat că se aduc jigniri corpului medical al Spitalului județean“
Și medicul neurolog Mariana Buleu, șefa Secșiei de Neurologie, spune că cei 3 membrii ai CA propuși de minister aduc jigniri corpului medical al Spitalului județean. „Sunt unul dintre medicii care a semnat o astfel de propunere. Sunt medic în acest spital de foarte mult timp, mai precis de când am terminat facultatea și apăr întru totul corpul medical din care fac parte și în care lucrez, împreună cu colegii mei, pentru și în folosul pacientului. Consider că ne facem treaba și nu trebuie să ni se aducă niște concluzii denigratoare asupra activității pe care o prestăm. Pentru mine este o mare nemulțumire să constat că la o vârstă destul de înaintată pe care o am în profesie, se aduc jigniri corpului medical al Spitalului județean. Managerul actual a acordat tot sprijinul și s-a străduit foarte mult pentru ca spitalul nostru să fie modernizat și să poată fi susținută o calitate a actului medical“, a spus medicul Mariana Buleu.
„Este o situație anormală, ținând cont de ceea ce a apărut în media. Trebuie să spunem câteva lucruri și anume, s-au făcut afirmații negative la adresa spitalului. Ei bine, Spitalul din Focșani nu este un spital în care se moare cu zile! Suntem într-o perioadă în care, cel puțin în ultimii 7/6 ani de când a venit domnul manager Constantin Mîndrilă, serviciile medicale din acest spital s-au îmbunătățit considerabil. Eu sunt de 15 ani în acest spital, sunt ieșean, am găsit acest post, nu cunoșteam pe nimeni, cum nici acum nu cunosc foarte multă lume, nu sunt ruda nimănui! Spitalul a progresat foarte mult de când a venit domnul manager la conducere, oricine se poate duce în spital să vadă diferențele. Lumea nu-și mai aduce aminte cum era spitalul, acum s-au achiziționat cele mai bune lucruri care se puteau cumpăra, serviciile medicale nu sunt comparabile cu cele din trecut, este o perioadă foarte bună pentru spital și nu mi se pare normal să apară o astfel de defăimare în presă, tocmai acum când este cel mai bun moment al spitalului“, a declarat medicul Robert Mihăilă, șeful Secție Ortopedie- traumatologie.
sursă foto si declaratii: Monitorul de Vrancea