Reprezentanții Federației Hipocrat, Sindicatul Promedica și USMR-Alianța Medicilor au participat astăzi la o întâlnire de lucru cu ministrul sănătății Vlad Voiculescu. Reprezentanții sindicali ai cadrelor medicale au solicitat această întrevedere, pentru a aduce la cunoștință noului ministru problemele salariaților din sistemul de sănătate și a propune susținerea următoarelor revendicări:
- Exceptarea de la art. I din HG 226/2020 a salariaților din sănătate având în vedere situația epidemiologică actuală;
- Raportarea tuturor categoriilor de sporuri din sănătate la salariul de bază actual;
- Prelungirea aplicării OMS 1070/2020 pe întreaga perioadă a stării de alertă și 60 de zile după încetarea acesteia, pentru întreg personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitați sanitare, unități de asistență medico-socială, direcții de sănătate publică și INSP – uri, implicat direct în acțiuni legate de prevenirea, gestionarea și combaterea infecțiilor COVID -19.
- Problema discriminării la care au fost supuși angajații Direcțiilor de Sănătate Publică și ai Institutelor Naționale de Sănătate Publică odată cu apariția HG 1035/2020 privind modificarea și completarea Anexei nr.2 la Hg 153/2018.
Documentul cu modificările cerute poate fi citit integral aici:
Adresa MS – 1 din 2021 (2)
5. Modificarea legii 263/2010 privind sistemul de pensii publice. Mai exact este vorba de colegii din secțiile de Radiologie intervențională, Ortopedie-Traumatologie, Ortopedie pediatrică, Cardiologie intervențională, Gastroenterologie intervențională, Neurochirurgie Intervențională din spitalele publice și private care sunt expuși la radiații ce se cumulează putând depăși valorile admise, iar aceste condiții de muncă nu pot și ameliorate prin modificări ale tehnologiei folosite, astfel că am prezentat ministrului sănătății o serie de modificări ce este necesar să fie făcute.
Documentul cu modificările cerute poate fi citit integral aici:
CamScanner 01-26-2021 13.31 (2)
Sesizarea problemelor de care se lovesc salariații din MEDICINA ȘCOLARĂ.
Documentul cu modificările cerute poate fi citit integral aici:
CamScanner 01-26-2021 19.36 (2)
În urma discuției avute cu ministrul sănătății s-a decis constituirea unor grupuri de lucru formate din reprezentanți ai sindicatelor medicale, ai grupurilor organizaționale, dar și ai asociațiilor de pacienți, pentru prezentarea problemelor, găsirea celor mai bune soluții și implementarea acestora.