În contextul răspândirii coronavirusului Sindicatul Promedica și USMR-Alianța Medicilor solicită autorităților măsuri pentru protejarea celei mai de preț resurse într-o astfel de situație: personalul medical.
Este imperios necesar să fie luate măsuri de protecție pentru personalul medical, pentru ca astfel se poate asigura și protecția populație generale. Mai mult, cadrele medicale au nevoie de protecție, astfel încât să fie capabile să asigure urgențele. Asigurarea echipamentelor de protecție și instruirea personalului medical pentru folosirea lor corectă este vitală.
Mai mult, solicităm autorităților să stabilească la nivel de județ centre medicale izolate ca structură și personal, special destinate îngrijirii suspecților și pacienților cu coronavirus, astfel încât medicii să acționeze în mod organizat și să evite răspândirea bolii. Foarte importantă este și protecția și izolarea pacienților cu patologie complexă internați în servicii ATI, care sunt cei mai vulnerabili ca evoluție a infecției cu coronavirus.
Totodată, este necesar să fie asigurat transport medical speciali (anumite ambulanțe) pentru suspecți. Nu se pot transporta cu aceeași Salvare pacienții suspecți de coronavirus și cei care au altfel de urgențe medicale.
Extrem de important este ca spitalele de urgență să fie protejate, pentru că ele sunt unitățile care vor trebui să asigure celelalte urgențe curente.
Pentru limitarea răspândirii virusului, mai ales în cazul populației vulnerabile, este important să fie limitată internarea cazurilor cronice. Trebuie limitat accesul pacienților în Policlinică prin programări stricte. Este nevoie de interzicerea accesului în ambulatoriu a pacienților cu mai mult de o jumătate de oră înaintea programării.
„Este important să se limiteze numărul personalului medical ce lucrează zilnic în sensul păstrării unui număr suficient pentru urgențe și ținerea acasă a celorlalți prin rotație pentru a diminua șansele de a deveni infectați. La fel de importantă este montarea spitalelor de campanie și pregătirea lor. Prin restrângerea numărului de spitale putem începe să pregătim echipele de acolo pentru a ști exact cum se îmbracă și dezbracă costumele și ce măsuri trebuiesc luate pentru a se proteja”, spune dr. Cătălin Dudu, vicepreședinte USMR Alianța Medicilor.