Pornind de la sesizările venite din partea unui grup de medici ai Institutului Clinic Fundeni, aflați în situația de a completa și semna obligatoriu o „declarație personală de angajament anti-mită”, Sindicatul Promedica arată că o astfel de declarație nu poate produce efecte juridice în legătură cu presupuse fapte penale, iar forma și modul neclar și
Situațiile în care pacienții sau aparținătorii agresează cadrele medicale sunt tot mai frecvente. Astăzi, în presă, au apărut imagini violente, care au fost înregistrate de camerele de supraveghere dintr-un spital privat din Galaţi. Pe imagini se observă cum un medic ginecolog este îmbrâncit şi aruncat la pământ de un individ extrem de nervos. Aceste atitudini
Corupția din sănătate face victime, Dr. Eleodor Cârstoiu: „Este nevoie de schimbarea mentalităților“
Un studiu coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), cu privire la calitatea serviciilor din sistemul sanitar românesc şi percepţia asupra corupţiei din sistem, arată că aproximativ o cincime din populaţia adultă a României oferă plăţi informale în sistemul public de sănătate. Amploarea fenomenului corupției din sănătate a fost recunoscută, chiar și
Sindicatul Promedica condamnă fenomenele de corupție din sistemul de sănătate, mai ales pe cele în care acordarea de îngrijiri medicale este condiționată de oferirea de diverse favoruri, însă susține că, “atât timp cât timp pacienții și aparținătorii vor continua să vină cu plicul, fenomenul corupției poate continua”. În urma afirmațiilor făcute recent de Ministrul Sănătății,
Sindicatul Promedica condamnă fenomenele de corupție din sistemul de sănătate, mai ales pe cele în care acordarea de îngrijiri medicale este condiționată de oferirea de diverse favoruri. În urma afirmațiilor făcute recent de Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, reprezentanții Sindicatului Promedica reamintesc cadrelor medicale, pacienților și aparținătorilor, că pot și trebuie să limiteze fenomenul corupției. Trebuie
Sindicatul Promedica susține dreptul rezidenților la o plată corespunzătoare a asigurării de malpaxis. Solicităm pentru colegii rezidenți tarife care să reflecte practica și responsabilitatea medicală limitată pe care o au, în comparație, cu cea a celorlalți medici. În consecință, reprezentanții Sindicatului Promedica solicită imperios Colegiului Medicilor să facă propuneri firmelor, care fac asigurare de malpraxis,
În urma apariției în presă în ultimele zile a unor materiale cu privire la interzicerea vânzării medicamentelor „la bucată”, situație ce a îngrijorat și debusolat pacienții și cadrele medicale, sidicatul Promedica a dorit să lămurească această situație cu ajutorul reprezentanților Ministerului Sănătății (MS). Secretarul de stat din cadrul MS, Dan Octavian Alexandrescu, a făcut următoarele
Sindicatul Promedica solicită ca plata muncii în gardă să se facă la ora normată în salariul de bază
Problema plăţii gărzilor a rămas nerezolvată. Cu toate că, ministrul sănătății, Sorina Pintea, s-a angajat public că de la 1 ianuarie 2019 gărzile vor fi plătite conform legii, acest lucru încă nu s-a întâmplat. Ca urmare a aplicării legii salarizării 153/2017, regulamentul de sporuri și plata muncii în gardă au suferit modificări, fapt care creează
Mai mulți medici și asistente, angajați la Maternitatea Spitalului Județean Bacău, au protestat în această dimineață după ce au apărut mai multe informații legate de faptul că șefa Maternității, dr. Raluca Grigoriu a propus un plan de reorganizare, care ar reduce numărul de personal. Potrivit propunerii dr.Grigoriu ar urma să se desființeze 50 de paturi
Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, că, după ce Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) a demarat o anchetă pentru a verifica modul în care a fost eliberat codul de parafă în cazul falsului chirurg Matteo Politi, s-a mai descoperit un caz silimar. Prin urmare reprezentanţii sidicatului Promedica trag încă un semnal de alarmă