Îți dorești să te alături echipei Promedica și să susții activitățile Sindicatului Promedica? Ceea ce trebuie să faci este extrem de simplu. Poate dobândi calitatea de membru al Sindicatului PROMEDICA orice salariat angajat cu studii superioare de scurtă și lungă durată, în unități publice și private din sectorul sanitar care achită lunar cotizația stabilită. Date
Fenomenul „șpăgii din spitale” este generalizat și dezbătut, uneori, în mod incorect în spațiul public, așa cum s-a întâmplat, de curând, prin prezentarea unui material la una dintre televiziunile naționale, în care reprezentanți ai pacienților, ai sistemului medical și au unor sidicate au opinat cu privire la fenomenul „șapăgii și dezinteresului” medicilor, chiar și după
Pe 20 martie 2019 a fost adoptată Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Legea a fost adoptată cu unele modificări, astfel că, deși forma inițială primise avizul mai multor comisii (Comisa pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru drepturile
Sindicatul Promedica somează Ministerul Sănătății să prevadă resursele financiare necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță, ce trebuie să fie alocate medicilor rezidenți încadrați în structura spitalelor. Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Sănătății, în acest moment, încalcă legea. Medicii rezidenți trebuie să beneficieze de vouchere de vacanță, conform legii. Legea nu exceptează această cateteogie de
Plata sporurilor medicilor rezidenți trebuie să se facă nediscriminatoriu Sau Cuantumul sporului medicilor rezidenți nu poate fi stabilit arbitrar de spitalul plătitor Medicii rezidenți se confruntă cu o situație discriminatorie în ceea ce priveștea modalitatea în care se face plata sporurilor salariale. Trebuie știut că există situații în care unii medici rezidenți sunt angajați ai
Medicii rezidenți se confruntă cu o situație discriminatorie în ceea ce priveștea modalitatea în care se face plata sporurilor salariale. Trebuie știut că există situații în care unii medici rezidenți sunt angajați ai unei unități medicale publice, dar își desfășoară activitatea în altă unitate medicală, unde au posibilitatea să învețe anumite manevere și proceduri medicale.
Este cunoscut faptul că mulți dintre medicii angajați ai sistemului public sanitar, care sunt și angajați ai universităților de medicină și farmacie în funcții didactice, nu beneficiază de plata indemnizației pentru concediul de odihnă, deși au încheiat contracte individuale de muncă distinct, cu ambii angajatori. Sindicatul Promedia cere soluționarea acestei situații, care produce discriminare între
Sindicatul Promedica a fost sesizat cu privire la faptul că lună de lună, unora dintre rezidențili se oprește, în mod ilegal, cotizație de nemembru. Sindicatul Promedica nu agreează taxarea celor care nu sunt memebri de către organizațiile sindicale. Prin urmare, îi somăm public pe toți care fac acest lucru, să oprească această practică. Mai mult,
Dr. Eleodor Cârstoiu, președintele Sindicatului Promedica și Ion Cotojman, președinte Federația Sindicală Hipocrat au vorbit în cadrul emisiunii „La obiect”, de la TeleU Craiova, despre problemele de care se lovesc cadrele medicale, dar și despre acțiunile pe care membrii de sindicat le au în această perioadă cu privire la: modul în care se desfășoară voluntariatul
Voluntariatul medicilor în spitalele publice sau de stat se face contra unor forme legale! Sindicatul Promedica trage un semnal de alarmă cu privire la activitatea de voluntariat desfășurată de unii medici în spitale publice sau private. Trebuie știut că medicii nu pot încheia contracte de voluntariat direct cu spitalele. Voluntariatul medicilor în spitalele publice sau